Venetia este un oras
relativ nou comparativ cu Roma, Londra sau Paris, cu toate acestea, putine au
ramas neatinse de trecerea timpului. Laguna de pe coasta Adriatica a fost
probabil locuita de pe vremea lui Hristos, desi foarte putin, si se poate ca
unele grupuri de refugiati sa se fi stabilit pe insule dupa raidurile
barbarilor din secolul al V-lea d.Hr. (legenda spune ca fundatia orasului s-ar
fi pus pe 25 martie 421 d.Hr.).
Primul doge (conducator) a fost ales in anul 726, dar el conducea mai degraba o
confederatie de asezari libere decat un singur oras. Mai tarziu, invaziile
francilor din secolul al VIII-lea i-au fortat pe unii dintre locuitorii lagunei
sa plece spre Rivus Altus, sau bancurile inalte, un grup de insulite mai
aparate, care in timp vor deveni Rialto, piatra de temelie a Venetiei de
astazi.
Prin secolul al X-lea, orasul care se nastea a stabilit legaturi comerciale cu estul si cu alte teritorii. Prosperitatea a crescut in timpul Cruciadelor si pe masura ce dibacia maritima a orasului se marea. Fermitatea guvernului a adus coeziune politica si sociala si, prin secolul al XIII-lea, orasul era stapan, conform frazei deseori citate, "peste un sfert si o jumatate de sfert" din vechiul Imperiu Roman.
Pe uscat, orasul si-a infrant principalii rivali maritimi, Genova fiind cea mai importanta, si s-a extins mult spre nord-estul Italiei, devenind un imperiu care a ramas intact pana la venirea lui Napoleon. Declinul s-a datorat in special turcilor, care, incepand cu secolul al XIV-lea, au absorbit treptat imperiul maritim al Venetiei, si din cauza vrajmasiei indelungate cu celelalte puteri italiene si europene. Sfarsitul orasului independent a venit in 1797, prin bunavointa lui Napoleon, apoi a trecut sub controlul austriecilor inainte de a se alatura Italiei unite, in 1866.

Ce obiective turistice sa vizitam in Venetia?
Venetia este impartita in sase sesiml, sau cartiere, cate trei de fiecare parte a Grand Canal, cea mai mare artera principala maritima (decat sa-ti stabilesti baza de plecare spre diverse obiective in jurul acestor sestrieri, mai bine concentreaza-te pe grupuri mici de obiective turistice care sunt alaturate). Inainte de a te imbarca pentru spectacolul Venetiei, fa o plimbare pe Grand Canal, de departe cea mai buna introducere in oras.
Inainte de toate, nu te arunca drept in San Marco, unde, de atata aglomeratie, ti s-ar putea face lehamite de oras inainte de a incepe calatoria, in schimb, incepe cu una dintre pietele mai mici - Campo Santo Stefano si Campo Santa Margherita sunt cele mai potrivite, pentru ca nu sunt total napadite de turisti. Abia dupa ce te-ai familiarizat cu zonele mai intime ale Venetiei, vei putea sa capitulez' in fata privelistilor care se cer admirate.

Bisericile cele mai importante din oras sunt Santa Maria Gloriosa dei
Frari si Santi Giovanni e Paolo (cunoscuta ca San
Zanipolo) si principalele galerii de arta sunt Accademia si Collezione Peggy
Guggenheim. Principalele scuok, cladiri vechi pline de obiecte de arta, sunt
Scuola Grande di San Rocco si mai mica Scuola di San Giorgio degli Schiavoni,
Galeriile din esalonul al doilea cuprind Museo Civico Correr, Ca' d'Oro si Ca'
Rezzonico, in timp ce dintre bisericile mai neinsemnate - un termen relativ in
Venetia, unde chiar si cea mai mica biserica are un farmec si comori
incomparabile - sunt Santa Maria della Salute si San Zaccaria. La sfarsit,
pregateste-te pentru "cei doi MARI" - Palatul Dogilor
si Basilica San Marco.
Cea mai mare atractie turistica din Venetia o reprezinta
Venetia insasi, si trebuie sa acorzi suficient timp doar pentru a cutreiera
prin labirinturile ei magice. In special explorarile nocturne, cand strazile
sunt aproape pustii, merita sa fie facute (si esti in siguranta). Nu uita
zonele marginase, mai ales linistita zona de vest, din jurul lui SanNicolo dei Mendicoli, si cartierul rezidential estic, din jurul
gradinilor Biennale.
Incearca, de asemenea, sa vezi si Giudecca, o insula nu foarte vizitata din sudul orasului, dar nu pierde vremea cu alte obiective indepartate, cum este faimosul, dar dezamagitorul Lido. Mergi, in schimb, pe Insula San Giorgio Maggiore - privelistea pe care o ai asupra Venetiei de pe biserica este una memorabila - si sub nicio forma nu rata Insula Torcello, unul dintre cele mai incantatoare locuri din Venetia.

Dar daca Torcello iti arata ce are orasul mai frumos, merita sa-ti amintesti ca
Venetia este un oras cu multe probleme. S-ar putea totusi sa
nu se scufunde, dar pozitia pe care o are inca o face o victima permanenta a
inundatiilor, in vreme ce combinatia dintre mare, apa sarata si efectul coroziv
al poluarii aerului produs de fabricile de pe continent afecteaza grav
edificiile orasului. Depopularea este si ea o problema, in sensul ca numarul
vizitatorilor este mai mult decat poate suporta orasul. Poate ca Venetia este
un basm, dar poate fi unul cu un sfarsit nu neaparat fericit.
Harta Venetia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu